Parcul IOR din Capitală a pierdut, în anul 2005, o suprafață de 12 hectare, cuprinsă între bulevardele Liviu Rebreanu, Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuși și malul lacului. Proprietara terenului a devenit Maria Cocoru, în baza unei dispoziții a primarului general al Capitalei din acea perioadă, Adriean Videanu.
Primul proprietar al acestui teren de 12 hectare ar fi fost un bărbat care la acea vreme avea vîrsta de 91 de ani. La scurt timp, acesta i-ar fi cedat drepturile litigioase Mariei Cocoru.
În octombrie 2023, Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a impus o amendă uriașă, de 35 de milioane de euro, pentru proprietara terenului de 12 hectare retrocedat din Parcul IOR. (informații detaliate AICI)
Retrocedarea acestor 12 hectare de teren din Parcul IOR a fost etichetată drept una „cu cântec”. Rareș Hopincă a cerut în octombrie 2023, când era prefectul Capitalei, anularea retrocedării.
Potrivit informațiilor obținute de Gândul, „războiul” în instanță dus de Maria Cocoru cu administrațiile Bucureștiului și cu autoritățile de control care au sancționat-o de-a lungul ultimilor ani este acum suspendat. Proprietare terenului de 12 hectare din Parcul IOR a decedat, așa cum reiese din decizia dată de magistrații de la Curtea de Apel București într-un proces care a avut termen în 25 septembrie 2024.
Maria Cocoru era intimat pârât într-un dosar civil care avea ca obiect constatarea nulității unui act juridic. Partea reclamantă în dosar este Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”.
Potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor, Maria Cocoru a decedat, iar judecarea procesului respectiv este suspendată până la introducerea în cauză a moștenitorilor Mariei Cocoru.
Potrivit informațiilor obținute de Gândul, Ioan Dan Eduard Romalo este bărbatul care i-a cedat Mariei Cocoru drepturile pentru cele 12 hectare de teren retrocedat din Parcul IOR.
Decizia magistraților de la Curtea de Apel București, „irevocabilă”, arată că instanța nu mai poate continua judecata în acest dosar până când nu se certifică cine sunt moștenitorii Mariei Cocoru.
„În baza art. 243 alin. 1 pct. 1 Vechiul Cod de procedură civilă, suspendă judecata ca urmare a decesului intimatei Cocoru Maria, până la introducerea în cauză a moștenitorilor. Irevocabilă”, au decis magistrații Curții de Apel București.
Într-un alt proces în care Maria Cocoru avea calitatea de reclamant, magistrații de la Tribunalul București care îi judecau cererea au fixat ca termen de judecată data de 3 decembrie 2024, având în vedere decesul acesteia. Dacă până la acea dată nu se face dovada succesorilor Mariei Cocoru, instanța poate da un nou termen de judecată.
În același timp, magistrații de la Judecătoria Sectorului 3 au fixat termen de judecată pentru luna ianuarie 2025, într-un dosar înregistrat în anul 2023, în care Maria Cocoru a contestat o sancțiune primită de la Primăria Sectorului 3.
Tot la Judecătoria Sectorului 3 este și dosarul în care Maria Cocoru a contestat amenda uriașă de 35 de milioane de euro primită de la Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București, în octombrie 2023. Magistrații au amânat judecata până în 5 noiembrie 2024, când sunt așteptați să se prezinte în instanță moștenitorii Mariei Cocoru, cu dovada că ei sunt noii proprietari ai terenului de 12 hectare care a fost până în 2005 parte din Parcul IOR.
Situația este aceeași în toate procesele în care Maria Cocoru este parte, fiind suspendate atât cele de la Judecătoria Sectorului 3 și de la Tribunalul București, cât și cele de la Curtea de Apel.
Potrivit surselor judiciare contactate de Gândul, toate procesele Mariei Cocoru vor fi sau sunt deja suspendate, pentru că – înainte de toate – trebuie să fie stabiliți moștenitorii acesteia. La ultimele termene, instanțele nu au putut decât să constate decesul Mariei Cocoru și să dea noi termene, până la care așteaptă ca moștenitorii să facă dovada că sunt noii proprietari.
„În urma decesului Mariei Cocoru, toate procesele ei sunt amânate, urmând să se stabilească moștenitorii, care se vor prezenta de acum înainte în instanțe. Deocamdată, însă, nu se cunosc public moștenitorii averii impresionante lăsate de Maria Cocoru.
Potrivit legii, moștenitorii Mariei Cocoru ar urma să preia toate drepturile deținute de aceasta, dar și obligațiile ei, odată cu preluarea averii”, au declarat surse judiciare, în exclusivitate pentru Gândul.
În acte, Maria Cocoru era proprietara terenului de 12 hectare din Parcul IOR. Numai că, potrivit informațiilor obținute de Gândul, unul dintre moștenitorii ei ar fi chiar Petrică Băjenaru, care ar fi și fost în toți acești ani proprietarul din spate al acestui teren.
Maria Cocoru era mătușa lui Petrică Băjenaru, personaj extrem de discret, dar considerat foarte influent în domeniul retrocedărilor.
Despre Petrică Băjenaru, Cancan scria în anul 2017 că ar deține 13 hectare din Parcul Titan și că fi fost implicat în tranzacţia Park Lake, din care ar fi obţinut 65 de milioane de euro. Mai mult, Băjenaru ar fi obţinut şi terenul pe care se află Şcoala Ilioara, pe care ar fi cerut la acel moment 25 de milioane de euro.
În imaginile publicate atunci de Cancan, mașinile lui Petrică Băjenaru erau surprinse în fața casei Mariei Cocoru, proprietara din acte a celor 12 hectare de teren din Parcul IOR.
Moștenitorii Mariei Cocoru nu vor primi doar averea impresionantă, ci și toate datoriile și obligațiile de plată ale acesteia, inclusiv amenda de 35 de milioane de euro dată de Poliția Locală, dacă instanța nu va decide anularea procesului verbal de contravenție din octombrie 2023.
Gândul a obținut, în exclusivitate, informații stupefiante potrivit cărora, în luna octombrie a anului 2023, Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, s-a transformat în „agent constatator” și a ținut o „ședință de taină” chiar în biroul său din Primărie.
Nicușor Dan i-ar fi amenințat cu „urmări” pe cei care i s-au împotrivit și, în cele din urmă, potrivit surselor Gândul, a reușit să impună o amendă de 35 de milioane de euro pentru proprietara terenului de 12 hectare retrocedat din Parcul IOR.
În procesul verbal de contravenție care a sancționat proprietara terenului de 12 hectare cu 35 de milioane de euro se specifică faptul că „spațiul verde” ar fi fost diminuat cu 8.738 mp, prin acțiuni „succesive” de decopertare a stratului de iarbă și prin extragerea rădăcinilor copacilor tăiați.
Cu toate că i s-a transmis că amenda de 35 de milioane de euro nu poate fi aplicată, întrucât cartea funciară specifica foarte clar că terenurile sunt încadrate la categoria „Curți-construcții”, Nicușor Dan a cerut redactarea amenzii pentru „diminuarea suprafeței spațiului verde, pentru aproximațiv 7.500 mp, cu amenda maximă de 20.000 lei pe mp”.
„Imediat ce s-a așezat la masa discuțiilor, Nicușor Dan a transmis sec: «Vreau amendă în IOR de 150 milioane de lei»”, au dezvăluit sursele Gândul. (mai multe detalii AICI)
Gândul a publicat, în exclusivitate, adresa prin care primarul general Nicușor Dan le recomandă celor de la Poliția Locală București să aplice controversata amendă de 35 de milioane de euro în speța IOR. (informații AICI)
Amenda de 35 milioane de euro a fost contestată la Judecătoria Sectorului 3, unde procesul ar trebui să continue în 5 noiembrie 2024. După moartea Mariei Cocoru, moștenitorii acesteie vor continua „lupta” în instanță.
Rareș Hopincă, prefect al Capitalei în octombrie 2023, spunea că cele 12 hectare din Parcul IOR trebuie să redevină domeniu public și acest lucru trebuie stabilit în instanță.
„Acest teren a fost domeniul public al statului, iar el trebuie să redevină domeniul public al statului. Acesta este motivul pentru care am înaintat ieri acțiune în instanță împotriva Primăriei Generale și cer anularea acestor dispoziții. Am încredere că aceste dispoziții vor fi anulate, pentru că suntem împreună cu domnul primar cu dreptatea în mână. Retrocedarea a fost abuzivă”, a precizat Rareș Hopincă.
În prezent, judecata în procesul deschis de Prefectura Capitalei este suspendat, până când se soluționează un dosar de la Direcția Națională Anticorupție care vizează terenul de 12 hectare care a ajuns în 2005 în proprietatea Mariei Cocoru.
La rândul său, Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, și-a exprimat speranța că se va dovedi în instanță faptul că retrocedarea celor 12 hectare de teren a fost făcută ilegal.
„Am convingerea, am credința că acest teren va redeveni domeniu public, așa cum a fost și așa cum ar trebui să rămână, și anume parc pentru cetățenii din Sectorul 3 și pentru cetățenii din București”, spunea primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, în octombrie 2023.
Cele 12 hectare de teren care au fost retrocedate și au devenit proprietatea Mariei Cocoru s-au aflat, de-a lungul timpului, în centrul atenției. Însă totul s-a datorat gravelor probleme constatate, respectiv defrișări de arbori, incendii de vegetați sau acțiuni prin care arborii rămași în picioare au fost puși în pericol.
Gândul a avertizat încă din anul 2022 despre acest dezastru ecologic (informații detaliate AICI).
Imaginile prezentate de Gândul în luna august 2022 arătau copacii găuriți, cel mai probabil cu o bormașină, sau arși în incendii. Deși proprietara terenului a fost amendată și obligată să readucă terenul la starea inițială, o lună mai târziu, alți copaci erau arși în incendii (mai multe informații AICI).
Direcția de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului București a precizat, la solicitarea Gândul, că nu s-a emis aviz de defrișare pentru spațiul verde din zona retrocedată a Parcului IOR.
Conform evidențelor de la nivelul Direcției de Mediu, pentru arborii situați în zona retrocedată a Parcului IOR, nu au fost emise avize de specialitate (toaletări, defrișări).
În perioada 2021-2022, Direcția de Mediu a primit mai multe petiții de la cetățeni care sesizau afectarea arborilor din zona menționată, prin defrișări de arbori, turnarea unor substanțe chimice prin orificii realizate la baza trunchiurilor arborilor, care să determine uscarea acestora”, potrivit Direcției de Mediu.
Maria Cocoru, proprietara terenului de 12 hectare retrocedat din Parcul IOR, a mai fost amendată și pentru defrișarea sau toaletarea arborilor fără aviz emis de Direcția de Mediu, dar și pentru că nu a adunat gunoiul de pe teren și nu și-a împrejmuit proprietatea.
CITEȘTE ȘI: